Silvia Roman este regizoare, mamă a doi copii, fondatoarea și președinta Asociației Culturale Sub Stejar. În ultimii ani, Silvia a dat la schimb haosul Bucureștiului pentru bucuria autentică din Târgu Lăpuș, un orășel aflat la 500 km de Capitală. „Sub Stejar” spune povestea unei nepoate pornite în aventura renovării casei bunicilor, care reușește să strângă sub stejarul din curte sute de copii și părinți, recreând atmosfera unei vacanțe la bunici, cu miros de gogoși sau prăjituri, în contextul unui proiect cultural amplu.
CALEIDOSCOP s-a desfășurat pe parcursul verilor, reunind la Târgu Lăpuș invitați speciali, profesioniști din spațiul artistic, care i-au implicat activ pe cei mici în ateliere de teatru, dans, muzică, film, fotografie, costume. Spiritul ludic a invadat străzile orașului, odată cu parada copiilor, în care și-au prezentat costumele meșterite chiar de ei, dar și păpușile stradale sau măștile confecționate cu mănuțele lor.
Am invitat-o pe Silvia să ne spună întreaga poveste a acestei experiențe, care a reușit să faciliteze accesul la cultură unor copii dintr-o zonă cu potențial. Vă invit să o citiți pe Silvia până la final, lăsați-vă purtați de cuvintele ei și imaginați-vă cum ar fi să fiți chiar voi sub stejarul din curtea bunicilor ei, dăruind zâmbete și bucurie unor zeci de prichindei.
Cum s-a născut ideea acestui proiect și cum ai luat decizia să părăsești Bucureștiul?
Acum 3 ani am plecat din București cu gândul de a renova casa bunicilor mei din Maramureș, nelocuită de mulți, mulți ani și de a le împărtăși copiilor mei povești despre locul în care am copilărit. Am regăsit oameni faini, colțuri de lume uitate și mulți copii dornici de cunoaștere (chiar sunt foarte mulți copii aici). Pe de altă parte, contextul pandemic pusese pauză multor proiecte de teatru din București așa că timpul era de partea mea. Treptat, firesc și organic, curtea bunicilor mei s-a umplut de copii veniți la joacă. Cu timpul m-am alăturat și eu jocului și am realizat câtă nevoie și câtă deschidere există aici pentru un altfel de „a te juca”, alternativele de petrecere a timpului liber fiind relativ reduse. Târgu Lăpuș este un oraș fără teatru, fără cinematograf, ca multe orașe mici, unde accentul cade pe conservarea obiceiurilor și tradițiilor locale, ceea ce nu-i rău, însă poate prea puțin, cred eu, pe nevoile actuale ale copilului de astăzi, pe explorarea liberă prin apel la artă și cultură.
Am lansat o primă invitație timidă copiilor de aici pentru a viziona un spectacol de teatru susținut pro-bono de o bună prietenă de ale mele, regizoare și artist păpușar. Am fost surprinsă să observ că fară prea multă publicitate, numărul spectatorilor se apropia de 150. Așa a început o poveste lungă, pitită într-o depresiune din Țara Lăpușului, o poveste pitorească despre mulți copii frumoși și extrem de curioși ce dau târcoale unui stejar bătrân.
