Despre teatru și copii

În cadrul programului Școala Altfel la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil”, Târgu Lăpuș, copiii din clasa pregătitoare au fost introduși în lumea teatrului prin povești, improvizații și marionete, sub îndrumarea Silviei Roman de la Asociația Culturală Sub Stejar. Evenimentul a fost plin de chicoteli și energie, iar magia teatrului a prins viață în miniatura realizată chiar de copii

Comunicat de presă 29 august 2023

Asociația Culturală Sub Stejar invită tinerii din Țara Lăpușului la a doua ediție a Paradei copiilor, eveniment ce marchează 2 ani de activitate și finalul celor patru ateliere de creație susținute de artiștii invitați: Ana Crăciun Lambru, Lavinia Pop Coman, Andreea Ajtai și Ana Turoș. Evenimentul face parte din proiectul CALEIDOSCOP – Întâlniri creative cu tinerii din Țara Lăpușului desfășurat pe toată durata vacanței de vară (3 iunie – 3 septembrie 2023)

OBIECTE DIN HÂRTIE realizate prin metoda QUILING

Sâmbătă, pe 26 august, între orele 10.30 și 12.30, am avut plăcerea să găzduim un atelier minunat: „OBIECTE DIN HÂRTIE realizate prin metoda QUILING”, susținut de doamna Nutzi Lazar, la locația noastră de sub Stejar.

În cadrul acestui eveniment, Doamna Lazar Elena Maria, cunoscută afectuos drept Nutzi, ne-a încântat cu povestea sa despre pasiunea pentru metoda de quilling și dorința sa de a o împărtăși cu cei mai tineri curioși. Am fost onorați să o avem alături de noi și să beneficiem de invitația sa la joacă și creație!