Intervenție prin teatru la ora de dirigenție

Teatru sau realitate? Victima sau agresor? Scene de bullying au fost reproduse în mijlocul elevilor la ora de dirigenție în trei clase diferite. Luați prin surprindere, spectatorii au fost încurajați și provocați de actori, de altfel tot elevi ai școlii și participanți la atelierul de teatru coordonat de regizoarea Roman Silvia, să se exprime pro și contra victimei, agresorilor sau martorilor, devenind pe alocuri chiar ei actori.

Mai mult

Copilăria în sunet și culoare

Teatrul și creativitatea au fost în centrul activității „Copilăria în sunet și culoare” desfășurată la Școala Gimnazială Augustin Buzura din Copalnic-Mănăștur. În cadrul Proiectului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, Asociația Culturală Sub Stejar a susținut patru ateliere pline de improvizație și creativitate alături de elevii curioși și entuziaști. Atelierul a inclus și o componentă artistică, unde copiii au creat măști, machete scenice și elemente de decor inspirate din povestea „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry.

Mai mult

Despre teatru și copii

În cadrul programului Școala Altfel la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil”, Târgu Lăpuș, copiii din clasa pregătitoare au fost introduși în lumea teatrului prin povești, improvizații și marionete, sub îndrumarea Silviei Roman de la Asociația Culturală Sub Stejar. Evenimentul a fost plin de chicoteli și energie, iar magia teatrului a prins viață în miniatura realizată chiar de copii

Mai mult

DOR

Ne bucurăm să vă anunțăm că JOI, 30 noiembrie, la ora 12:30, am avut privilegiul de a găzdui un eveniment special la Căminul Cultural din Lăpuș: spectacolul de teatru documentar „DOR”.

Mai mult

Atelier de Teatru în Lăpușul Românesc

Asociația Culturală Sub Stejar a inițiat un laborator de creație la Școala Generală din Lăpușul Românesc, la invitația doamnei directoare Gianina Brisc. În cadrul acestui proiect, elevii claselor V-VIII au acum oportunitatea de a participa la ateliere de teatru, alături de Silvia Roman.

Mai mult