Flavia Carina Beldiman
A susținut atelierele:
„Unul din motivele pentru care mă aflu în Târgu Lăpuș astăzi este și acela că îmi doresc construirea unui atelier aici, unde să pot lucra ceramică folosind tehnici tradiționale și cred că acesta este un loc potrivit, dar în același timp să îmi dezvolt și o carieră în educație.
Sunt din Brașov, unde am urmat studiile Liceului de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch” începând cu vârsta de 11 ani. De aici am fugit la Cluj-Napoca, unde orizonturile mi s-au deschis, în cadrul departamentului de Ceramică-Sticlă-Metal al Universității de Artă și Design. Mi s-au deschis mai ales prin faptul că acest loc mi-a oferit posibilitatea să cunosc oameni minunați și de renume mondial în domeniul ceramicii, dar și pentru că profesorii m-au susținut să plec cu burse în SUA și Polonia.
Am petrecut câteva luni în SUA, la universitata Northern Michigan University, unde am luat contact cu tehnologia din lumea ceramicii, dar cel mai important, un sistem educațional complet diferit de ceea ce știam eu că înseamnă până atunci educație.
Deasemenea tot atunci am putut participa la cel mai mare simpozion internațional în domeniu, NCECA. Aici l-am întâlnit și pe cel care avea să îmi devină mentor, un an mai tarziu în Polonia, la Academia de Arte Plastice „Eugenius Geppert” din Wroclaw. În Polonia am reușit să îmi găsesc un drum, sub îndrumarea artistului Michal Puszczynski care mi-a arătat o lume cu totul nouă pentru mine, tehnicile tradiționale de ardere a ceramicii.”